Irealitate

E o lume galbenă și vie,

Se mișcă-n valuri albe-roșii-verzi

O picătură de albastru picură fără să știe

E o lume ce n-ai să mai vezi

În valuri negre, ușor conturate

Plutesc culori cu amintirile sparte

Radiază spre exterior, spre purificare

Delimitează clar, o fină mișcare, de- ușoară mutare

Arpi roșii ca de foc se autodesenează-n pasta de culoare

Se formează îngeri pe loc, cântă o adorare…plină de mișcare

Sufletele de culoare, în câtec vibrează lumină și mișcă culoarea

Lumea își continuă transformarea și fără de odihnă-și sporește mișcarea

Culoare purifică fără de tihniă, din centru radiază-o nouă lume colorată

E lumea de culori, minut de minut, secundă de secundă transformată

Doar un puls agale, o pulsație a vieții,

Refuză a da ascultare

Culorilor fluide, apte de mutare

 Refuză a lua parte la acea transformare

Picătura cea albastră, picură-n ritmul inimii de puls

Picură, picură și parcă a smuls

Și picătura trăiește parcă, e atât de vie

Picură, picură fără să știe

Dar unde-i lumea asta, omule nu știi?

Ați știut-o, mult demult, când ați fost copii

Dar ați uitat, omul e de așa natură

Și acum vedeți din ea doar o picătură

Care picătură? Cerul cel albastru, picătura cea loială

E singura picătură de lumină din lumea ta murdară