Lacrimă de înger se revarsă
Întunericul moare
E o moarte retrasă
De unde noaptea e scoasă
Întunericul moare, moare
Plânge murind
Dă naștere ne mai trăind
Nopții fără de soare
Și stelele-s lacrimi cristaline
Într-o transformare continuă
Dau călduri căline
O rotație discontinuă
Vorbindu-ne într-o frază ambiguă
Noaptea acoperă lumea
Se așterne pe picioare
Și se naște omul negru
Negru în inimă și-n stare
Negru moartea
Cântă, cântă versuri subre
Așterne cuvinte umbre
Cheamă corbii și le spune
„ Intristati aceasta lume!”
Născut din întuneric
Se hrănește cu lumină
E negru vorbind generic
Dar în suflet neagră e lumină
Văzu un om, privi în ochi
Omul murea el retrăia
Moartea nașterii sale o rescria
Dar omul a murit deja…
Omul negru cânta
Cânta amar o luptă
Și se lupta, lupta
Iar moartea o sărută
Apropie el mâinile-i umbre
Și o lumină apare
Se aud zgomote sumbre
Iar lumina tot mai mare
O pune într-o mână
Spre urcare o îngână
Și-o agață sus în noapte
O leagă cu niște șoapte
O numește lună
Dar luna n-are ce să îi spună
Luna veacuri a lui soră
Născută din negru frate
A trădat întuneric și-a primit noră
Lumina cea-i albă, lasă negrul departe
Luptă zadarnic spre dreptate
Îsi alege stele ca aliate
Luptă fără rost, căci știe bine
Că lumina fără întuneric
Nu ar mai putea să aline
Suferințele negre, de lumină pline
Anotimpul noaptea astfel se naște
Omul negru l-a creeat
Iar acum întunericul moare și crește
Crește pe veci speriat
Întinde o mână
Alege o stăpână
O numește frica
Împânzește lumea
Crează totul din nimica
Nu lumina a creeat întunericul, întunericul a găzduit lumina. Respect ce a fost mai dintâi, cred în ceea ce stăpânește.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu