Morți vii

Printre atâția oameni triști

Merg pe stradă nepăsător

Nu încerca să mă miști!

Sunt doar un trecător nemuritor

Voi ochi ai plânsului

Nu vă uitați la mine

Cu scăpări ale gândului

Viața nu are să vi se aline

Nu mai căutați iertări imposibile

Pentru o vină inexistentă

Nu vă învinovățiți iubirile

Căci duceți o viață prea insistentă

Fețe triste, moarte parcă

Așteaptă o judecată nemiloasă

Și cer, și cer gata să stoarcă

Ultima iubire, ultima frică, ultima angoasă

Și valul îi ia și-i duce

Îi pleacă, nu-i mai aduce

Le sădește frica-n cap

Mă bucur, eu am reușit să scap

Vai ce-aș vrea să îi salvez

Căci merg voit

Către un genocid de suflete, ba chiar iubit

Au renunțat la sine

Sunt figuranți în propriul film

Of, Doamne, Tu zi-ne

De ce ne omori fiecare secundă ce o trăim?

Morți vii împânzesc orașe

Cu ochii ațintiți într-un ecran

Pentru atâtea speranțe născute nu mai avem atâtea moașe

Dar totuși le omorâm în prima secundă, din primul an

Treziți-vă voi morți mișcători!

Închiriați un suflet și zâmbiți în zori,

Oameni buni, din morți, deveniți nemuritori!