Foc și pară
Nu pot să mai plâng
Inima mi-e rece
Ce se-ntâmplă oare
Ce mi se petrece?
De ce focul s-a stins
Răceala m-a cuprins
Și focul n-a aprins
Iubirea-n inimă…
Și stelele-au zburat
Frunze s-au scuturat
Lumea s-a-nvârtit
Valuri azvârlit
Pană focuri să se-aprindă
Cu flacara plăpândă
Dar luă tot foc
Și geața se topi
Si văzui iar flori de soc
Făra a știi
Că făcu iar vară
-Focul meu ce arzi
Mă rănești prea tare
Știi că rece va fii iara
Și veci nu va fi vară
-De ce să nu mai ard?
Nu vezi că ai uitat cine ești?
Cine ești tu pentru a te opune mie?
Nu mă vei stinge vreodată…
-Atunci voi îngheța cu tine în piept
Și-mi voi rupe inima în șapte
Și nu voi mai vorbi nici în șoapte
Și ce vei mai arde?
-Ultima picătură de iubire…
Ultima picătură de sânge
Ultima ta amintire
Și vei fi un nimeni fără mine
-Voi fi eu pentru prima dată
Cand va fi numai piatră,
Nici gheață, nici foc, și nici apă
-Vei fi o ruină
Te vei cufunda în rutina
Și vei muri încet încet
…nimanui nu-i va păsa de tine
-Mine, cine?
-Mine eu!
-Tu nu ești eu!
-Dar atunci cine?
Și focul s-a ascuns
Inima a plâns
Căci iar va să se răcească
Și nimic în ea să crească
Nu va mai putea nicicând…
Nori cuprinsa-mi viața
Si cenușa sufoca
Tot ce exista
În inima mea
Se rupsese ața
Dintre vis și realitate
Mai eram doar eu dar cine?
Doar piatra mea
… și cu lasul mine
Singurătatea printre toți
O vei afla când focul
Va pleca nestingherit
Si tu vei plânge neobosit
Vezi lumină mică
Speri că-i paradisul
Te apropii și vezi abisul
..iadului ce te așteaptă
Și zbieri din toți rărunchii
Unde ești focule?
El îți aprinde din nou trunchii,
Dar de azi altfel…
-Piatră mistui, inimi ard
Doar tu ai vrut să plec
Ai vrut în apă să mă-nec
Și uite c-am venit
Lasă-mă să ard!
Acum e bine?
-Foc, o, focul meu
Acum știu cine sunt eu
Tu ești tu, dar ești eu
Și vom fi totuna
Și de-atunci vară a fost veci,
Și focului i-a fost dată ascultare
Și s-au contopit într-o iubire mare
Și ea pentru care a suferit
Nu a mai contat
Fără vorbe, fără rit
De ea pe loc a uitat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu