Întrajutorare

Era un rai şi un abis

Totul cum e scris

Abisul era mare

Şi mulți ardeau cu ne-ncetare

Doar că din foc se ridicară

Şi-ncepur-a face scară

Şi oamenii uniţi

Făcură scară

Uitau că sunt răniţi

Şi n-aveau să mai moară

Şi au tot lucrat

Până scara foc a luat

Lemne iar au luat

Şi altă scară sa arătat

Dar din nou ea foc a luat...

Până într-o zi

Când altă scara se găsi

Cine urca pe ea

În iad iar se-ntorcea

Urcau oamenii

Gândindu-se la ei

Şi-şi uitau semenii

Uitând că n-ar fi fost acolo

Fară ei...

Până când un om bun

Ajuns în iad de nebun

A urcat pân la jumate

Strigând ,,frate, frate"

Jos ceilalţi râdeau

Dar de sus răspundeau

,,Frate cine?"

Fraţi noi suntem toţi

Chiar dacă unii am fost hoţi

Salvaţi-ne voi fraţi ai luminii

Că noi am pierdut de mult esenţa firii

-Voi păcătoşilor ardeţi în veci

Şi să reuşeşti nu te vom lăsa să treci!

Arzi în iad nechibzuitule!

Dar vă rog, te rog!

Noi nu mai avem păcat

Ultimul gând focul l-a luat!

El a spus ce-a spus

Dar în grădina raiului picior n-a pus

Şi-a tot stat pe scară,

Strigând după ajutor

N-avea să mai moară iară

Şi găsi un binevoitor

-Omule, dă mâna, hai în rai

-Nu vin singur, vin cu fraţii

-Vino! Timp mai ai

Şi la gura abisului

De unde se auzeau strigăte

Acum se aud doar lacrimi a plânsului

Şi-a fericirii amărâte

Îi scoteau afară

Îi spălau cu apă sfinţită

Şi-o robă albă îmbrăcară

Şi oameni ai luminii deveniră

Când au ieşit toţi a căzut unul

Era cel ce-a judecat

Şi s-a ales de el scrumul

Şi pe veci a plecat

Dar, cine crezi, nebunul

A sărit după el

Şi-l caută şi azi pe el unul